Pastore, de ce ne pleacă liderii?

Ca și pastori, pentru a conduce corect și eficient o biserică, avem nevoie lângă noi de oameni de caracter, care își cunosc mai mult sau mai puțin chemarea, care doresc să crească în abilități și să își asume o parte din lucrurile de facut sau să se ocupe de un grup de oameni. Oameni dispuși să preia aceste responsabilități însă, vin și pleacă tot timpul în, sau din biserică. Este cursul vieții, așa a fost și așa va fi întotdeauna. Tot timpul sunt implicate emoții intense, mai ales în timpul despărțirilor. Trecem atât noi, ca și pastori, cât și acești oameni (chiar daca nu toți cred, aud sau observă acest lucru) prin gânduri exprimate sau neexprimate verbal, de tot felul: Ce am greșit? Puteam evita aceste lucruri? Ce nu s-a înțeles și când? Când și cum trebuia să intervin să nu se întâmple asta? Am spus ceva greșit sau a fost ceva greșit interpretat? Am luat decizia bună? Ce se va întâmpla acum? Doamne, unde ești? etc…

Voi dezbate cateva din lucrurile care generează aceste despărțiri, poate ajută cuiva, cândva. Daca îți vei lua câteva clipe să te gândești la o persoană pe care Duhul Sfânt ți-o aduce în minte și dacă vei face ceva legat de acea persoană (să te rogi pentru ea, să vorbești cu ea), e un câstig, deloc mic. Perspectiva mea (și implicit a articolului de față) este din cea a unui pastor, acest aspect este important.

Unii au motivații greșite

Sunt unii oameni pe care îi responsabilizezi și îi pui în diferite slujiri peste alți oameni, care au gânduri ascunse din momentul în care poposesc în ograda ta. Din păcate, acest aspect este foarte dureros și distructiv pentru întreaga comunitate. Nu voi detalia de ce anume acești oameni au aceste motivații, cel mai probabil datorită multor lipsuri sau frustrări din trecutul lor. Naivitatea sau disperarea unor pastori care ridică lângă ei astfel oameni cu motivații ascunse va duce întotdeauna la disperare mai mare, mai târziu. Este mult mai greu să corectezi un lucru mai târziu decât la inceput. E înțelept să nu punem în slujire oameni până nu trec cel mai important test, al timpului. Motivațiile greșite nu sunt întotdeauna intenții rele sau mârșave, oricine trebuie slujit și iubit, dar nu oricui i se poate încredința viața altor oameni pe care la rândul lor îi iubești. Unii vin în jurul nostru pentru că ei cred că obțin ceva pentru ei înșiși: influență, bani sau chiar intrarea în propriul destin. Orice scop egoist este greșit. Atunci când ei nu primesc ceea ce speră, se duc în altă parte, lăsând în urma lor o doză de durere și tristețe. Un lucru general valabil pe care l-am văzut este că la un moment dat motivațiile lor nu vor mai rămâne ascunse. Este doar o chestiune de timp până când adevărul va ieși la iveală.

În general, lucrurile văzute de afară sunt diferite decât dinăuntru

Când am fost mic am auzit o vorbă: Afară-i vopsit gardu’, înăuntru-i leopardu’. Sunt oameni care decid să parcheze în curtea ta pe baza unei documentări puține legată de „noua casă”, făcând-o doar pe baza renumelui ce-l are biserica sau organizația ta. Au fost lideri în alte contexte și se simt capabili și echipați să conducă oriunde. Aceste gândiri pot fi incorecte în multe situații. Dacă un lucru a funcționat într-un context nu înseamnă automat că va funcționa în orice context. Din nou, timpul este un bun prieten, este absolut necesară acomodarea. Când își dau seama că așteptările le-au fost înșelate, unii pleacă, alții încearcă să se adapteze iar alții încearcă să schimbe noul context, lucru care este în general greșit, este răzvrătire. În cele mai multe cazuri este mai bine ca liderul să renunțe decât să lupte pentru schimbarea valorilor deja implementate local și acceptate de marea majoritate. Așteptările false, intenționate sau nu, duc la tensiuni și în cele din urmă la despărțiri.

Unii au nevoi neîmplinite

Toți liderii sunt oameni. Mult timp am crezut că liderii sunt mult mai speciali decât oamenii care nu-și asumă responsabilități, și într-o măsură mai mică sau mai mare am avut dreptate. Dar liderii au nevoile lor de a fi slujiți ca și oricare alți oameni. În multe locuri se întâmplă ca pastorii să se ocupe mai mult de alți oameni decat de lideri, să răspundă nevoilor urgente în detrimentul planificării pe termen lung. Un proverb românesc spune că de obicei batem calul care trage. Asta se întâmplă și în biserici. Am învățat ceva, mai târziu decât aș fi vrut, că liderii nu pot sluji fără a fi slujiți. Daca nu sunt slujiți, dacă nu se investește în ei timp, viziune, dragoste, mai repede sau mai târziu se vor retrage în „hibernare”, în cel mai bun caz, sau vor pleca, luând și pe alții cu ei, în cel mai rău caz. Aprecierea (privată ȘI publică) și onorarea sunt elemente obligatorii în relații. Mentorarea și ucenicizarea devin obligatorii în generația noastră, dacă ne dorim un impact mai mare. Asta se aplică în orice domeniu, bisericesc sau extrabisericesc.

Unii sunt cheamți la un nivel mai mare

Se vehiculează tot mai des în ultima perioadă, în toate mediile (biserică, business, familie, etc) că ucenicul nu-l poate depăși pe învățătorul său. Un element esențial al progresului îl reprezintă evaluarea sinceră. Unii lideri de sub noi își pot deschide aripile mai larg decât ale noastre, se usucă și există chiar riscul să moară la umbra noastră. Chemările noastre sunt diferite și este necesar să avem pace legat de acest aspect. Unii avem chemări mai mici sau mai mari, locale, naționale sau chiar internaționale.  Unora Dumnezeu vrea sa le dea mai mult decât vrem sa le dăm noi, și cumva, o știm și noi pastorii, și ei liderii, doar că ne este frică să recunoaștem întotdeauna acest lucru și nu vrem să îi lăsăm să zboare pentru că credem că depindem de ei. Uneori, de dragul lui Isus, trebuie să le dam drumul și să îi binecuvântăm. În mod aproape paradoxal, aceasta va fi o binecuvantare pentru toată lumea. Fly, Forest, fly!

Pentru unii, presiunea pusă pe ei a fost prea mare

Aproape întotdeauna când meditez la lideri îmi aduc aminte de Ietro și ginerele lui, Moise (Exod 18). În general pastorii sunt „buldozere”, pot duce mult, pot suporta mai multă presiune, pot investi mai multă energie decât alții, au răbdare mai mare. Vorbesc din experiență. Insensibilitatea noastră și presiunea pusă și peste alții poate genera multă frustrare și lipsă de pace în cei „subordonați”. Unii sunt construiți să slujească o mie, alții o sută, alții cincizeci sau zece. Este o artă să discernem care este „limita maximă admisă pe osia” fiecărui lider. În lipsă de alți lideri (nevoia de lucrători este o atenționare biblică), uneori punem presiune prea mare pe alții, rezultatul fiind nefast pană la urmă: îi pierdem și pe cei pe care îi avem. Cel mai înțelept lucru este să ne întindem cât ne este plapuma. Doamne, mulțumesc pentru înțeleptele proverbe românești!

Unii cred ne plac, până ajung să ne cunoască

Unii oameni au auzit pastori sau predicatori vorbind și dând învățătură pe ici pe colo, la vreo conferință sau pe vre-un YouTube. Încep să îi asculte și decid să li se alăture. M-am gândit de multe ori la ideea de ucenicizare. De ce, noi pastorii, nu ucenicizăm? Dacă ne-am apuca s-o facem, cred sincer că am schimba lumea, așa cum a făcut-o dragul de Isus. Problema cea mai mare a ucenicizării este ca și a căsătoriei: nu te mai poți ascunde doar în spatele cuvintelor. Viața mea și a ta pastore, va fi revelată nu numai din cuvinte ci și din fapte. Aici există riscul să se vadă că uneori cuvintele pe care le rostim diferă de faptele pe care le avem, și ne pierdem influența. Unii lideri de-ai noștri „mai scapă” și se apropie de noi suficient de mult încât ajung să ne cunoască. Unii ajung să fie dezgustați de realitate, de discrepanța dintre cuvinte și trăire și pleacă. E mai bine pentru ei, poate ne trezim și noi și începem să trăim diferit. Din păcate, văile sunt cele mai bune schimbătoare de căi.

Unii nu au șansa să ne cunoască, ca să ne placă

Probabil se întâmplă mai rar, dar se întâmplă. Suntem și noi pastorii, tot oameni. Avem și noi și congregațiile, sezoanele, grijile și problemele noastre. În funcție de momentul „aterizarii” unora și de temperamentul mai pripit al altora, unii nu apucă să ne cunoască cu adevărat. De ceva vreme am conștientizat un alt lucru care câteodată mă sperie rău de tot: cuvintele pastorului cântăresc mult mai greu decât cuvintele altcuiva. Același cuvânt, spus cuiva de mine, înseamnă mult mai mult decât același cuvânt spus aceleiași persoane, de altcineva. Acest lucru mă provoacă să fiu conștient să-mi cântăresc foarte bine cuvintele, aceasta generând o presiune imensa peste noi, pastorii, liderii. Dacă cumva, dintr-o eroare am spus cuiva, ceva ce nu i-a plăcut sau nu a fost înțeles, acești oameni trec destul de greu peste ce am spus, închizând în unii chiar disponibilitatea de ne cunoaște cu adevărat. Cuvintele rostite de noi devin o graniță pe care nu o vor uita niciodată, deși dacă același lucru ar fi fost spus de un prieten, probabil l-ar fi ignorat. Uneori, acest lucru devine atât de radical, încât nu mai poți schimba nimic și singura opțiune pe care ei o văd este plecarea. Trist.

 

Conversațiile sunt cruciale. Comunicarea sinceră, în smerenie, cu inima deschisă și avută la timpul potrivit, rezolvă orice problemă. Pastorii nu sunt supraoameni. Mulți au așteptari false de la noi: să citim gânduri, să previzionăm situații, să spunem cuvintele perfecte, să iubim în orice circumstanță și necondiționat, să-i înțelegem pe toți și să oferim mereu soluții care să îi mulțumească pe toți. De multe ori, realitatea este că nu suntem cei mai înțelepți, uneori doar am fost primii care am început o lucrare sau ne-am nimerit să fi fost doar omul potrivit la locul potrivit. Avem nevoie de lideri maturi, deschiși și comunicativi lângă noi. E adevărat, nu întotdeauna le arătăm că îi apreciem sau că îi iubim (nu o facem nici in familiile noastre, din păcate), că sunt vitali pentru înaintarea lucrării și pentru reducerea presiunii și a stresului de pe umerii noștri. În numele pastorilor, vă rog iertați-ne, iubiți-ne în continuare, mai răbdați-ne și încercați să comunicați voi cu noi când vedeți că noi nu o facem eficient. Vă iubim!

Facebook Comments
Poti da share pe:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestEmail this to someonePrint this pageShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

2 comentarii la „Pastore, de ce ne pleacă liderii?

  1. Salut Cristi,mi-a plăcut ceea ce ai scris,este adevărat de aceea este bine de ținut minte pentru a putea fi eficienți în lucrarea Domnului!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *