Viața este un șir lung de alegeri. În fiecare zi luăm decizii mai mici sau mai mari care ne influenteaza viitorul, mai mult sau mai puțin.

Se spune că doar 20% din deciziile noastre sunt luate cu ajutorul părții raționale, conștiente a psihicului nostru. Restul au rădăcini mult mai adânci, in subconștient.

Provocările la care este expusă societatea noastră sunt diferite față de cele de acum cațiva ani. Cred că necesită o abordare nouă, o atenție mărită și o repoziționare din partea fiecăruia față de vechile obiceiuri și mentalități.

Dacă nu ne vom asuma schimbarea fiecare dintre noi, vom avea de suferit mai târziu. Prețul indiferenței față de costul implicării de acum va fi mult mai mare mai târziu. Vom plânge mai târziu dacă nu facem ceva acum.

Istoria este ciclică și sunt principii generale care au funcționat întotdeauna.

Perioada comunismului a fost o perioadă grea. Ultimii ani ani au fost mai relaxați, fără provocări majore, fără amenințări serioase. Acum câțiva ani am început să urmăresc un aspect. Întotdeauna perioadele dificile nasc lideri puternici, luptători. Liderii țărilor au menirea să genereze vremuri bune pentru națiunile lor. Vremurile bune generează conducători indiferenți, egocentrici și slabi iar rezultatul acestor lideri slabi sunt vremurile dificile peste națiune.

Practic, vremurile mai bune din ultimii ani au generat mulți conducători slabi, orientați spre propriul interes, care nu luptă pentru natiunea sau orașul lor. Nu au o viziune sănătoasă, fac jocurile marilor puteri sau personale și nu țin cont de sănătatea oamenilor pentru care ar trebui să lupte.

Problema este că astfel de oameni au generat vremuri dificile. Dacă noi toți nu anticipăm aceste lucruri, dacă noi toți nu actionam cu intelepciune, ne vom adânci mai mult în mlaștină, în mocirlă. Cel care anticipează și acționează este mai înțelept decât cel care doar reacționează la o problemă.

Asta se întâmplă în toată Europa, în România, în Arad, în multe orașe. Este simplu să vedem orașele unde avem conducători buni și altruiști, care-i respectă pe toți oamenii de langă el.

Soluția este să se ridice oameni de caracter si înțelepți din țară și din oraș. Ei să își aducă aportul, cunoștințele și să își asume efortul minim de a “ajusta” viitorul. Toți putem face ceva, toți suntem buni în ceva, dar bunătatea trebuie împărtășită ca să își atingă scopul.

Aștept ideile tale, m-aș bucura să te implici, să vii în echipă. Comentariile de pe margine au un efect mic. Hai și pune umărul, dacă nu pentru tine, măcar pentru copiii noștri.